Inca nu-mi vine a crede ca a trecut o luna si mult de cand am plecat din tara in care-am trait toata viata mea… e foarte greu printre straini, e foarte greu departe de ai mei, de familie, prieteni, munti, oras…trebuie sa recunosc ca de oras nu-mi e asa de dor, cat imi e de cei din el… dar nu mai e mult si ma voi intoarce mai mult sau mai putin glorioasa, cu mintea limpede, sufletul linistit, cu noi dorinte si teluri, poate chiar mai devreme decat anticipat, dar ma voi intoarce acasa…nicaieri nu-i ca acasa, asta stim cu totii, e bine si aici, departe de casa, dar sentimentul de inchisoare, neputinta avansarii si evoluarii ma sperie aici mai mult decat m-ar speria vreodata in Romania…
O insula este ceea ce ar vrea multi pentru a-si (re)gasi pacea interioara si pentru a-si invinge demonii chinuitori si insistenti…multi sunt aici (culmea, sunt romani) care au venit nu pentru bani, nu pentru jobul in sine, ci pentru a reusi sa-si rezolve problemele interioare departe de sursa lor.
Imbatata de peisajul superb, de multe ori am uitat de cei de-acasa, dar de la fel de multe ori marea mi-a agitat sentimentele si am cazut intr-o depresie cumplita din care nu reuseam sa ies decat daca vorbeam cu cineva de acasa. Tot era bine.
Pietris in loc de nisip, plaja te cheama la ea, sa alergi, sa te imbraci in soare, sa te acoperi cu sarea din apa, sa te lasi dus de valuri undeva intr-un vis de neuitat, din care sa nu prea mai vrei sa iesi… din nefericire, ora ce-ti anunta inceperea programului de munca te trezeste brusc cu o alarma foarte enervanta. Si cand esti obosit iti spui ca vrei acasa, ca nu mai rezisti, dar totusi ramai… am ramas cu totii pana acum, sunt curioasa cine va ceda primul, daca va ceda careva dintre noi. Momentele petrecute impreuna, ca o familie (caci numai noi pe noi ne avem aici) spulbera orice gand de a pleca, macar pentru 1 ora – 2 pe zi, dar e mai mult decat suficient sa facem fata unei zile intregi de munca. Sincer, imi place ideea de alta tara, insa nu-mi place ideea de inchisoare, departe de oras (hotelul nostru este la 9 km de orasul Ierapetra), fara a fi libera sa fac ce vreau, cand vreau, conditionata de autobuze, bani, zile libere, program de munca. Imi place si ceea ce fac aici, munca mea e interesanta, ceva nou pentru mine, nu ma sperie gandul, chiar ma incanta, de aceea am sa continui sa plec si in alte tari, sa vedem cum este…
Desi suntem la o distanta de maxim 200 m de mare, caldura este la fel de inabusitoare ca-n Bucuresti, parca am fi inconjurati de betoane… norocul nostru este ca avem marea aproape, in pauzele dintre ture putem sa mergem sa ne racorim un pic si sa ne si bronzam :D
Scopul plecarii mele a fost de mult implinit, din nefericire nu in modul in care as fi vrut eu, dar e mai bine decat nimic, macar stiu ca am reusit sa-mi depasesc cel mai mare impas al vietii mele de pana acum. Ma pot intoarce acasa linistita, cu adevarat linistita, si imi pot continua viata asa cum vreau eu, fara a fi constransa de ganduri chinuitoare…
In afara de orele in care lucrez, picioarele mele nu mai stiu ce inseamna adidasi, pantofi, sau ceva de genul asta… 3 perechi de papuci s-au tocit pana acum pe drumurile si potecile Cretei, nu-mi displace gandul, imi da un sentiment de libertate fantastic, la fel si lipsa de griji ale casei…intretinere, mancare..bla bla bla…imi e dor de ele, dar as putea sa continui sa ma lipsesc de ele J macar pentru inca o perioada…e ideea e adolescent pur, fara griji si batai de cap, nici macar grija scolii nu ma deranjeaza aici, e bine, e pasnic, e liniste…
Si totusi nicaieri nu-i ca acasa…
Dar la fel de bine as putea spune ca nimic nu se compara cu petrecerile pe plaja, serile de discoteca (nu putem numi altfel tentativa aceasta de club aici), cu serile de leneveala pe balconul unei camere de hotel, cu lipsa apei calde cateodata (chiar poate fi privita ca pe-un avantaj aici, la temepraturile astea), cu aerul conditionat care este chiar conditionat, nu va imaginati ceva foarte avansat dpdv tehnologic in camerele noastre, doar in camerele oaspetilor exista aparate adevarate de aer conditionat.
Coca cola la doza, care oricum nu se poate compara cu ce avem in Romania, nici macar Fanta nu e la fel…dubios… tigarile sunt mai tari ca-n Romania, exista pachete de Pall Mall de 30 de tigari (3 euro pechetul, foarte avantajos), dar mai scumpe, evident. Dulciurile sunt ceva fte fte fte bun, de care eu nu m-as lipsi in veci :P
Inghetata e ca apa la ei, e ceva normal, logic si nelipsit.. la fel si pepenele. Cu restul fructelor mi-e mai greu, au multe mere rosii (li se spune bot de iepure) , mai putine verzi si alea importate, kiwi ce mai apucam p-aici si portocale verzi. E amuzant ca nu mai trebuie sa cumparam lamai pentru bautura, avem lamaii in curtea hotelului, luam cateva lime-uri si ne-am aranajat. Nectarine si piersici (mai mult nectarine), salate oribile (au grecii astia niste mancaruri si salate de va sta mintea-n loc).. cu mancarea nu cred ca ma voi obisnui vreodata, clar !
Ce-i frumos aici e ca-ti poti clati ochii cu o priveliste magnifica, de care nu scapi pana nu parasesti insula. Vantul face mari probleme, sparge tavi intregi de pahare in restaurant, zboara usi de maxi-taxi-uri, scoate umbrele infipte in beton si le duce undeva departe, arunca copii in piscina...fura semnalul la telefon :))
Valurile marii se lovesc de digul pe care e terasa la care sunt, e misto, e frumos, ma incanta, ma agita...dar ma face sa-mi fie si mai dor de casa.
Si totusi Ierapetra e un oras frumos...dar mai mult imi place Sitia...e ....mai...antic...asa, are un aspect vechi...ma duce cu gandul la istoria Cretei...care e lunga si nu tocmai fericita...dar...na, ca orice alt tinut.
Cantecele de munte imi aduc aminte de prieteni, si ma uit la mare, si parca vad si muntele de pe marginea insulei cu coada ochiului.
Muntii Cretei nu se compara cu Carpatii nostri, clar. Lipsesc padurile, izvoarele... muntii astia sunt plini de arbusti scunzi, fara pic de umbra, nu tu izvoare...nimic...uoff...nu indraznesc sa ma aventurez pe un traseu, mi-e frica sa nu lesin din cauza soarelui...si plus de asta, nu stiu peste ce vietati mai dau pe munte...mai bine aici in mare, decat sus pe munte...aici nu... in Romania da :D
Si ma bate gandul totusi sa plec...dar parc-as mai sta aici...si parca totusi as pleca acasa....e greu...decizie grea...pana mea, ce sa fac ce sa fac?!\
Mda, tocmai am realizat ceva...ca m-am schimbat...nu mai sunt eu ceea ce eram inainte sa vin aici, ceea ce intr-un fel e bine, am devenit mai rece, mai indiferenta, sper ca e bine...
Il ascult de d-l Costica cu-al lui cantecel "La tarmul marii" ma face sa ma simt foarte bine...noi sperante, noi dorinte, aceiasi prieteni, aceleasi secrete, niciodata dezamagiri...sau poate ca da...eh toate-s cu dus si intors nu numai aici, ci peste tot...in tara pana sa plec de ceva vreme totul era numai intors...acum...e egalitate intre sensuri :P
E bine, e rau, e frumos, lipseste ceva...dar e bine per total...
