Draga destinatar,
Bate vantul...e rece si parca miroase-a toamna. Si mi-e frig... pun o patura pe mine sa nu tremur la noapte. Ma trezesc dimineata tremurand...poate trebuia sa pun o plapuma... Si-mi lipseste ceva si-as vrea foarte mult sa am acel lucru... acel suflet...mai bine zis jumatate.
Nu stiu cum de scriu scrisori de dor cand ar trebui sa scriu scrisori de bun ramas, scrisori pline de reprosuri si poate nici macar atat.
As vrea sa adorm cu toate gandurile astea si sa ma trezesc fara ele, sa ma trezesc linistita, in pace, impacata cu mine insami, fara regrete, fara semne de intrebare, fara supozitii, teorii fara rost.
De 3 zile-ncoace imi tot fac curaj sa pasesc pe un drum nou, si tot de 3 zile incoace, dupa primii cativa pasi, ma intorc inapoi la rascrucea de drumuri care de fapt nu exista... It's all in my head...actually in my heart!
Si cand ma simt in siguranta si chiar incep sa cred ca drumul ce se-asterne in fata mea, la picioarele mele, e mai bun decat cel dinainte...se intampla ceva...o amintire, un gand, o grimasa, o poza... o replica... ma tulbura si simt ca pic din nou in butoiul plin de disperare, iubire neimpartasita, cuvinte nerostite, si vise spulberate-n vant.
Draga destinatar, tin sa-ti spun ca intrebari fara raspuns nu prea exista in lumea asta, si orice-ai face, la un moment dat va trebui sa afli toate intrebarile si sa dai toate raspunsurile, caci asa merge lumea...lumea se invarte, oameni vin si pleaca din viata fiecaruia si, desi poate lucrurile par in regula, chiar nu sunt. Sau poate chiar sunt.
Ambiguitatea asta mi-a cauzat mereu dureri de cap. Sunt genul de om deschis optiunilor (desi aparentele inseala) si, contrar tuturor asteptarilor, chiar iau in calcul toate posibilitatile. Incerc sa raman obiectiva dar, hai sa fim seriosi!! Cati dintre noi raman obiectivi la tot ce li se intampla? Sunt doar un om... un simplu om...
Nu-mi place vantul...ma agita, ma nelinisteste, si-mi da senzatia lucrurilor scapate de sub control.
Inteleg foarte multe lucruri ce mi s-au intamplat de-a lungul vietii, le inteleg la un alt nivel decat majoritatea oamenilor, au un alt sens si-o alta logica in capul meu, si mi-e bine asa. Mda, am spus ca inteleg FOARTE MULTE dintre ele, dar nu pe toate, chiar ar fi fost culmea! As vrea...dar nu sunt atoatestiutoare...din fericire, as putea declara cu tarie.
In schimb, sunt anumite sentimente pe care nu le-as putea intelege vreodata, desi le simt si eu, le inteleg cauzele (sunt doar niste efecte pana la urma) dar nu le pricep deloc!
Nu inteleg frustrarea, disperarea, nu inteleg drumurile prea complicate sa fie intelese de cineva vreodata, nu inteleg rostul solutiilor disperate (mai exact de ce exista ele), nu inteleg datul cu capul de toti peretii pana la solutionare.... nu inteleg ura si duplicitatea rau-voita, nu inteleg parsivitatea.... nu inteleg nimic din toate astea, desi le simt si eu ca si tine, dar.... nu pot sa pricep necesitatea lor intr-o lume civilizata.
Cred ca vine ploaia... ar fi bine sa ploua, sa mai spele din praful asta, sa curete strazile, poate poate ajunge si-n sufletele oamenilor.
Draga destinatar, iar nu am nici o logica, si scrisoarea mea este o bulibaseala totala, dar e totusi bine ca e!!
Cu sperante noi, planuri (care sper sa nu se destrame) si ajutoare in rucsac, pornesc IAR la drum, un drum necunoscut, care stiu unde ma va duce, dar nu stiu ce-mi va oferi pe drum. Stiu, unii-ar spune ca e o chestie de optiuni, eu cred ca e o chestiune de cum ti-e scris sa-ti fie.
Incerc sa ma pastrez asa cum ma vor toti, incerc sa ma pastrez asa cum ma vreau si eu (partea asta e mai grea), dar nu pot cu o piesa lipsa...
Piesa lipsa-mi aducea linistea si pacea dupa care tanjesc atat de mult, imi aducea siguranta urmatorului pas, si forta infruntarii urmatorului obstacol. Piesa respectiva avea tot ce-mi trebuia cat sa ma faca cel mai puternic om de pe planeta, gata de orice, bun sau rau. Piesa-mi oferea ocazia sa zambesc asa cum nici soarele nu straluceste intr-o zi torida de vara.
Nu stiu cum ar putea cineva sa traiasca fara acea piesa, cum am putea sa respingem tot ce-i rau din calea noastra fara jumatate din noi???
O scrisoare fara destinatar sau adresa, o scrisoare de ganduri pline de speranta si sentimente de dor, o trimit cu vantul, poate ajunge undeva sa capete sens.
I don't know your face no more
Or feel your touch that I adore
I don't know your face no more
It's just a place I'm looking for
We might as well be strangers in another town
We might as well be living in a different world
I don't know your thoughts these days
We're strangers in an empty space
I don't understand your heart
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu