Revelatie...

Si parca-mi ating cu mana noul "drum" ce sper sa-l imbratisez cat de curand..
Si parca, pe zi ce trece, si pe masura ce norii sunt ba mai negri, ba mai luminosi, dorinta de-a pleca e si mai mare...

Nici macar anii, amintirile si, cel mai important, prietenii, nu ma mai pot tine aici.
Tot ce-i frumos de-aici parca ma indeparteaza si mai tare... ce mai tura-vura, un dor de duca...

Niciodata nu am crezut ca voi vrea sa plec din locul in care mi-am petrecut toata viata...dar probabil ca vine un moment de genul acesta in viata fiecaruia dintre noi...

O noua viata...o noua lume...un nou scop... tot ce-a fost si ce este in urma voi lasa si voi pastra ce este de valoare...restul...sa se piarda in negura amintirilor odata cu anii, si nimic sa nu ma mai poata atinge...

Si parca simt asa ca ma voi renaste din propria-mi cenusa, si voi fi altcineva... poate asa va fi, asa sper cel putin... insa...in esenta, eu voi fi tot EU... pentru totdeauna...

Ma uit in urma si zambesc amar, ma uit inainte si zambesc la fel de amar, dar putin speriata...

"Vreau sa iti vorbesc
Dar cuvintele mi se opresc
Parca se topesc
Privirea ta m-apasa
Si patrunzi incet in gandul meu

Poate totusi nu mai sunt tot eu
Poate vreau sa pleci din gandul meu
Poate te-am iubit prea mult
Sa te pot uita

Poate nepasarea m-a cuprins
Poate ca destinul ne-a invins
Poate am sa plec zambind EU din viata ta.."

Nebunie de nuante

Saptamana asta a fost tare dubioasa...si se face din ce in ce mai senin pe cer...si parca totusi mai sunt nori..

Nori ce ma atrag, ce ma indeparteaza...ma vor, nu ma vor, se joaca cu mine, ma privesc inocent si totusi nu ma iau cu ei...la ei...

Era cat p-aciu sa ma pierd intr-un sumbru nor de melancolie pe ritmuri de chitara si versuri nascute din iubire... era cat p-aciu sa cad in negura amintirilor, sa ma pierd in fumul dens al sentimentelor uitate, era cat p-aciu... pentru ca EL, norisorul cand alb cand gri (ciudat nor m-a ales si mi-am ales si eu pentru joaca) s-a gandit sa nu ma lase sa vars lacrimi ce nu-si mai au rostul, si sa nu ma lase sa ma ingrop de-acolo de unde, fara sa stie, m-a scos cu greu... si a reusit as ma salveze..de data asta...atunci a fost ubn norisor alb...insa, cand l-am vazut gri...s-a daramat cerul pe mine si mi-am spus ca nu vreau sa fie asa d ploios si de intunecos... eu vreau lumina si soare, nu ploaie si vant... insa voia mea de data asta n-a fost indeplinita... si ploua si acum...din cand in cand se mai insenineaza...dar doar in toiul noptii...si totul este atat de poluat..incat nici stelele nu se mai vad...

Dar ce sa vezi...alti norisori d-a dreptul negri incearca si tot insista sa dea cu mine de pamant, sa ma coboare din Ceruri, insa ceva ma tine-acolo poticnita, nu ma lasa sa plec nici macar pentru cateva zile...

Si uite-asa cand se varsa ploaia norilor cei negri peste mine, cand ma mai incalzeste cate-o raza de soare...

Mai norisorilor...eu va iubesc pe voi, asa rai sau buni, cum sunteti...insa...daca si voi ma iubiti pe mine...mai da-ti-mi si pace...ca dup-atata ploaie parca am invatat sa inot printre valurile vietii, insa prefer sa plutesc in deriva intr-o barca....

Si care norisor o vrea oare sa ma apere de razele taioase ale soarelui de iulie?

Mi-as dori sa va sterg, sa va arunc intr-o cutiuta si sa pot primi alti norisori, care mai de care mai alb si pufos... si sa-i atac cu zambete si triluri de vara, sa-i scald in lumina soarelui, sa-i afund in frumusetea zapezii, asa cum numai muntele stie s-o arate...

Si parca totusi mi-e dor si de munte...dar si de mare...si parca mi-e dor si de tine...

N-am voie sa plec capul, n-am voie sa nu rad zgomotos si veridic, nu am voie sa fiu eu...

Deci trebuie sa mor ca sa ma pot renaste...

Si uite-asa "Te rog pe tine, umbra, sa redevii fiinta"...

Sa ma renasc din propria-mi cenusa-mi soptesti intr-o noapte de martie? Adevar vrei sa auzi?
Nu... caci adevarul e stiut numai de mine...si e al meu... dar si tu ai adevarul tau...

Atunci facem schimb...tu mi-l spui pe-al tau si eu pe-al meu...

Sa ne jucam cu stelele ascunse, sa aruncam cu zapada-n lumea de jos...si sa urcam tot mai sus...tot mai sus, inapoi... acolo unde ne-am cunoscut...

Allie

My dearest,

I couldn't sleep last night because I knew it was over between us. I'm not better anymore because I know that what we had was real...
And if in some distant place in the future we see each other in our new lives, I'll smile at you with joy and remember how we spent our long nights walking and talking through that campus...learning from each other and...growing inlove...
The best love is the kind that awakens the soul and makes us reach for more, that plants a fire in our hearts and brings peace into our minds...and that's what you've given me....and that's what I hope to give to you forever...

I can't wait to see the house you promised to build for me...for us...

All this will be found in a notebook....and remember...365 letters...forever to be read over and over again, until we can't see anymore...

I love you, I'll be seeing you...