Si cand credeam ca s-a terminat...

...ei bine nu s-a terminat...caci sfarsitului ii ia mult mai mult timp sa-si faca aparitia decat inceputul... pfff...ce idiotenie...simt ca sunt prinsa-ntr-un lant al slabiciunilor...slabiciunile mele, evident..si din cand in cand mai intervin si slabiciunile altora, ca de', io's cea care-i multumeste aproape pe toti...si cand nu se intampla acest lucru, nu-i nimic, apar altii pe care ii pot multumi...

Ciudat este ca...desi soarele m-a incalzit pana peste masura doar in cateva ore, ma simt mai rece ca niciodata...si ma face sa vreau si mai mult soare.

Si asta-mi aminteste de ceva foarte frumos..ceva ce-am auzit intr-un cantecel:

"I should never think

What’s in your heart
.......................
So I won’t

You’ll learn to hate me
But still call me baby
Oh love
So call me by my name

And save your soul
Save your soul
Before you're too far gone
Before nothing can be done

..............................................."

Si versurile de mai sus ma insipra sa pun mana din nou pe chitara, cel mai pretios lucru al meu pe acest Pamant... simt durerea din varfurile degetelor care forteaza corzile intr-una....dar nu ma intereseaza...pentru ca ma simt bine...ma simt de parc-as indeplini un mare vis.... pe care-l impartasesc cu cineva.

Eh...tot ascult o alta melodie intr-una, si ma intreb daca voi realiza vreodata cu adevarat efectele muzicii asupra mintii si sufletului meu...

Neah, I'm born for music :D...

D-abia mai tastez cu degetele mainii drepte...ma dor foarte rau insa am o satisfactie: azi am invatat ceva nou...si sper eu ca in ceva vreme sa ma pot lauda si eu cu un talent comun dar, in acelasi timp, unic :D.

In ultimele zile m-am tot gandit la ce naiba se intampla prin jurul meu...chestii care m-afecteaza si pe mine...si am ajuns la concluzia ca nu ar trebui sa-mi pese decat de soarele ce-mi scalda dormitorul in lumina, de caldura ce-mi ajunge pana-n adancul sufletului, de primavara ce-si face aparitia si-n mintea mea, nu numai in lumea-n care traiesc, si de ochii mei inecati in raze aurii de SPERANTA!

Stiu ca nu-mi pot schimba trecutul...insa...e ceva nou ce-mi prezinta noi inceputuri...si totusi mi-e frica sa ma avant in "jungla" explorata candva demult, dar parasita...

Sentimentul predominant este teama, nu de necunoscut, ci tocmai de cunoscutul din jungla aia...orice privire, gest sau sunet m-ar putea face sa nu mai vreau inapoi "acasa" niciodata...

Si totusi...parca as vrea sa stiu ce ma asteapta acolo...

Spune-mi tu, straine (sau nu), tu, cel ce mi-a umplut fiinta de iubire si viata, spune-mi tu mie acum dac-ar trebui sa ma avant in "cunoscutul cel vechi"....stiu, nu-mi poti rapunde, ar fi impotriva legii tale nou infiintata...te inteleg, insa eu am nevoie de un raspuns...

Indruma-ma cum ai facut si pana acum, tu, straine, indruma-ma si arata-mi calea cea buna prin ochii tai...ochii tai cei negri de durere, plini de iubire dar goi de implinire...

Show me the way, my beloved, read above these silly words, read the simple lyrics, and tell me if I should dare to ever look in your heart again....

" Now when I caught myself
I had to stop myself
From saying something
That I should have never thought
Now when I caught myself
I had to stop myself
From saying something
That I should have never thought of you...."