Asta seara am luat parte la ceva ce nu as fi vrut sa vad niciodata: cum se destrama ceva ce...de ani de zile rezista cu toate minusurile si plusurile posibile pe lumea asta...
Cineva a spus ca e benefica intamplarea din aceasta seara, eu nu sunt de acord.
Nu e corect fata de nimeni sa lasi ANI MULTI sa treaca peste tine fara sa-i spui celui de langa tine, prietenului tau bun sau prietenilor tai buni (si mai grav) ce crezi despre ei, sau unde gresesc atunci cand o fac... unii mai mult, altii mai putin, nu conteaza, caci nimeni nu e perfect, toti suntem care mai de care mai imperfecti si probabil ca vom muri pana sa atingem macar acea perfectiune din capul nostru.
Un prieten adevarat este cel care, IN PRIMUL RAND iti spune unde ai gresit si care-ti sunt defectele... nu cel care face misto de tine cand scoti cate-o perla, sau cand dai cu bata-n balta... nu cel care te vorbeste pe la spate (tot in spirit de gluma) si in nici un caz cel care incearca sa te abata de la drumul pe care tu l-ai ales de buna voie si nesilit/a de nimeni... e curioasa natura umana, e dubioasa... caci aproape toti facem asa...si eu o fac...si-mi pare rau....serios! Chiar imi pare rau ca o fac...dar ma bucur ca am realizat ca fac ceva gresit.
Cuvinte dure aruncate in aceasta seara intre 4 oameni care se cunosc de mai mult timp decat v-ati putea imagina... si totusi maine totul va fi ok...ca de...suntem prieteni.
As fi reactionat, as fi urlat (cu toata forta plamanilor mei) as fi lovit cu pumnul in masa... dar...am preferat sa tac... caci am realizat ca nu se va ajunge nicaieri... si vai, ce sentiment cumplit acela de neputinta... cel mai mult pe lumea asta urasc expresia "my hands are tied"... caci a trebuit s-o rostesc de destule ori pana acum in situatii in care ar fi trebuit sa am solutii... si n-am avut...n-am gasit... n-am putut...
Si totusi, dupa toata harmalaia asta, clasicele glumite si "Noroc" urmat de ciocnit de pahare mari pline cu bere, rasetele si chicotelile si-au reluat binemeritatul loc in viata fiecaruia dintre ei.
Ce ciudat e omul, nu obosesc sa ma mir...
E frumos sa ai prieteni... e frumos sa fii considerat prietenul bun al cuiva... sa stii ca, pentru omul acela insemni ceva, ORICE, dar ca te vede cu ochi buni... dar oare (ma intreb eu asa in nebunia mea) meritam vreunul aceasta apreciere? Chestia asta gandind-o la nivel mult mai inalt decat perceptia celui de langa noi, ajung eu la concluzia personala ca nu meritam nici unul toata aprecierea, stima si respectul cuiva pentru noi. De ce? Pai...pentru ca suntem mult prea...nici nu stiu ce cuvant sa folosesc....suntem prea OAMENI sa meritam. Pe de alta parte, sunt convinsa ca multi ar sari sa ma contrazica...cu argumente foarte solide. As fi de acord cu ei, dar pe bune ca nu mi-as schimba ideea mea. Pentru ca majoritatea oamenilor privesc totul la nivel foarte simplist si superficial cand vine vorba de treburi de genul acesta. Exista caracteristici si calitati in noi care ii fac pe cei din jurul nostru sa ne perceapa ca fiind "deosebiti". Am auzit o parere referitoare la mine acum cateva seri (parere exprimata de un om cu multe beri la bord, om care ma cunostea de cateva ore) care m-a lasat cu gura cascata. Omul respectiv a spus ca sunt (citez!!) "o tipa deosebita, cu un stil de viata aparte". De unde si pana unde a ajuns acel om la concluzia asta, in conditiile in care schimbasem cateva vorbe in decurs de cateva ore intr-un bar??? ACUM...cum se poate interpreta aceasta parere?? In 2 feluri: negativ si pozitiv. Eu incerc s-o iau ca pe o impresie neutra...adica sunt deosebita de "toata gloata" dar nu inseamna ca sunt mai buna sau mai rea decat aceea. Omul ala asa m-a perceput atunci. Poate n-are dreptate, poate are... nu ma prea intereseaza, doar ca a fost interesant modul in care s-a ajuns la "concluzia" asta a dansului...si, evident, de apreciat!
As vrea sa perceapa si cei din jurul meu ce percep eu... sa simta ce simt eu cand aud tipete si injuraturi (serioase) prin jurul meu aruncate de la un om la altul, prieteni de ani multi. Imi doresc din tot sufletul meu sa vada si ei lumea prin ochii mei macar pentru o saptamana, sa apuce sa treaca prin toate starile cauzate de altii, stari carora (sper eu) le fac fata cu succes, in mai mica sau mai mare masura.
Ca veni vorba de "a fi in papucii altuia", am sa citez un text pe care l-am gasit pe internet (traiasca Sf. Google :P), text care mi s-a parut FOARTE interesant:
Intr-o lume din ce in ce mai grabita ne vine tot mai greu sa dam dovada de rabdarea de a-i asculta pe ceilalti inainte de a ne exprima propriile dorinte. Vrem ca ceilalti sa ne inteleaga dorintele fara a fi dispusi sa le acordam noi mai intai aceasta sansa.
Si chiar daca ii ascultam, de multe ori o facem doar din dorinta de a replica, de a intrerupe, de a spune dupa ce auzim doar cateva cuvinte: “Te inteleg perfect, stai sa-ti spun cum mi s-a intamplat si mie exact la fel!”
Ascultam judecand, criticand, evaluand, interpretand, suprapunand propriul nostru ego, propriile noastre valori, propriile noastre experiente personale peste ceea ce auzim de la cel care se gaseste in fata noastra.
Si, ceea ce este la fel de rau, dam sfaturi fara sa cunoastem in amanunt situatia in care se gaseste celalalt. Chiar daca aceste sfaturi sunt bine intentionate, ele sunt complet lipsite de valoare… sau, si mai rau, daunatoare!
Nu este de mirare ca acesta are de multe ori o atitudine defensiva atunci cand ii vine randul sa ne asculte: in loc sa se concentreze asupra mesajului pe care vrem sa i-l transmitem se concentreaza sa-si apere pozitia, sa-si pastreze imaginea, sa evite sau sa respinga amenintarea pe care o simte in urma faptului ca l-am ascultat in modul descris anetrior.
Comunicarea devine astfel alienata, blocandu-se fie la nivelul apararii, fie la nivelul contraatacului.
Comunicarea empatica ne poate ajuta sa revenim la relatii armonioase cu cei din jurul noastru - fie ca este vorba de familie, prieteni, colegi de serviciu sau oameni pe care ii intalnim pentru prima data.
Unul dintre principiile de baza ale comunicarii empatice este aceea de a-l intelege pe celalalt inainte de a ne face noi insine intelesi.
Ascultarea empatica poate fi asadar definita drept acel mod de a asculta cu intentia sincera de a intelege “harta” celuilalt, modul sau de a vedea realitatea, felul in care se simte in legatura cu lucrurile asupra carora comunica, valorile si atitudinea sa.
___________________________
Iata mai jos un fragment edificator asupra acestui principiu:
“Un tata mi-a marturisit candva:
-Nu ma pot intelege cu fiul meu. Nu vrea sa asculte ce-i spun.
-Da-mi voie sa repet ceea ce mi-ai spus chiar acum, am replicat. Nu te intelegi cu fiul tau pentru ca nu vrea sa asculte ce ii spui?
-Da, chiar asa.
-Da-mi voi sa incerc inca o data, i-am spus. Nu te intelegi cu fiul pentru ca el nu vrea sa asculte ce ii spui dumneata?
-Da, asta am spus, replica, impacientat.
-Credeam ca daca vrei sa intelegi pe cineva, dumneata trebuie sa-l asculti, i-am sugerat.
-Ah! exclama. - Urma o lunga pauza. Ah! repeta, pe masura ce i se lumina mintea. Ah, Da! Dar… eu il inteleg! Stiu prin ce trece. La vremea lui am trecut si eu prin toate astea. Cred ca ceea ce nu inteleg e de ce nu vrea sa asculte ce ii spun!
Omul nu avea nici cea mai vaga idee despre ce se petrecea in mintea baiatului lui. Privea in mintea sa si credea ca vede in ea lumea intreaga, inclusiv pe baiatul sau!”
(Stephen R. Covey, Eficienta in 7 trepte).
___________________________
Un alt principiu de baza in ascultarea empatica este acela de a nu-i impune celuilalt propriul tau sistem de valori, motivatii, propriile atitudini, propria ta experienta de viata… de aceea o astfel de ascultare necesita un mare efort de a arata toleranta.
Judecam, evaluam, interpretam, dam sfaturi grabite fara sa ne dam macar seama. Iata mai jos un exemplu de astfel de comunicare:
___________________________
“-As vrea sa merg diseara la teatru, dar mi-e greu sa aleg intre atatea piese bune.
-Ei, nu pot fi chiar atatea piese bune intr-o singura seara! (evaluare)
-Ba da… o comedie, o drama antica pusa in scena intr-o maniera moderna si o opereta!
-Ah, orice in afara de opereta, ultima pe care am vazut-o a fost groaznica! (experienta personala)-Dar mie imi place inca de cand eram mica si mergeam cu parintii…
-Iar dramele astea antice… sunt complet demodate! (afirmarea propriilor valori)
-Dar…
-Nici un dar! Nu-ti ramane decat comedia! (sfat dat conform propriilor experiente, valori etc.)
-Eu ma gandeam mai mult la…
-Niciodata nu esti in stare sa iei o hotarare inteleapta! (critica)
-Ba nu… TU nu esti niciodata in stare SA MA ASCULTI!”
___________________________
Cel de-a treilea principiu fundamental al comunicarii empatice: raspunsul pe care il dam trebuie sa contina doua parti.
Voi folosi dialogul de mai sus pentru a explica mai bine acest principiu.
Partea logica - se refera la reformularea cu propriile noastre cuvinte a continutului comunicarii. Astfel putem fi siguri ca nu vom evalua, interpreta, critica, judeca. O forma mai simpla este repetarea uneiparti semnificative a mesajului pe care tocmai l-am ascultat.
Partea legata de sentimente - se refera la incercarea de a explora, de a intelege, de a reflecta care sunt sentimentele asociate continutului logic al comunicarii.
___________________________
“-As vrea sa merg diseara la teatru, dar mi-e greu sa aleg intre atatea piese bune.
-Spui ca sunt multe piese bune diseara? (repetarea continutului)
-Da… o comedie, o drama antica pusa in scena intr-o maniera moderna si o opereta!
-Asadar ai vrea sa te hotarasti intre acestea trei? (reformularea continutului) Sa inteleg ca toate trei iti plac la fel de mult? (reflectarea sentimentelor)
-Nu… cred ca cel mai mult imi place opereta, pentru ca mergeam impreuna cu parintii la astfel de piese cand eram mica.
-Vrei sa spui ca dintre cele trei genuri, opereta iti este cel mai aproape de suflet si prin urmare acolo te-ai simti cel mai bine? (reformularea continutului si reflectarea sentimentelor)
-Da! Cred ca la opereta as vrea sa merg! Multumesc ca m-ai ascultat!”
___________________________
Voi repeta in finalul acestui articol ca aceste tehnici nu vor avea efectul asteptat daca nu le folosim cu dorinta sincera de a-l asculta si de a-l intelege pe celalalt, propria lui viziune asupra lumii, propriile sale sentimente, valori, atitudini.
Cat depre sfaturi, ele ne vor fi cerute doar in momentul in care cel cu care comunicam va simti ca il intelegem intr-o masura suficient de mare incat sa aiba incredere in judecata noastra. De aceea orice sfat dat (chiar cu buna intentie) inainte de a ne fi cerut va fi interpretat drept o lipsa de respect si nu numai ca nu va imbunatati comunicarea, ci chiar o va inrautati.
Suntem suficient de rabdatori, suntem suficient de toleranti pentru a comunica in mod empatic cu ceilati? Rezultatele obtinute ar putea justifica efortul pe care il vom depune…
Articol preluat de pe site-ul
http://www.damaideparte.ro/
Cu ajutorul acestui articol am exprimat ce mai aveam de exprimat, dar nu stiam cum. Empatia joaca un rol foarte important in fiecare dintre noi si PENTRU fiecare dintre noi... trebuie sa stim s-o folosim SAU, mai bine spus, multi dintre noi trebuie s-o descopere!
Ma retrag lasandu-va o melodie care pe mine ma relaxeaza foarte mult :)
Dub FX - Fly with me
