Did you say it?

Did you say it?
"I love you! I don't ever want to live without you, you changed my life"
Did you say it?

Make a plan, set a goal, work toward it.

But every now and then look around, drink it in...cause this is it! It might all be gone tomorrow...

Grey's Anatomy - Season 5, episode 24

Greg Laswell - Off I go

Inchisoare...

Mi-a intrat soarele sub piele, praful mi-a acoperit fata si-ncerc sa nu ma las doborata de caldura coplesitoare...adunam, adunam adunam...sunt singura care inca mai injura si blesteama inconstientii care cred ca ajuta, dar de fapt mai mult incurca.. ceilalti s-au obisnuit, s-au resemnat...ei doar fac ce pot...

Entuziasmul mi-a pierit din secunda in care am coborat din masina si am realizat ca definitia adapostului de animale din capul meu nu se potriveste cu realitatea...crunt...tragic...sfasietor...dar macar e ceva...macar atat...

Si disperarea si bucuria, tristetea si ciuda pe cei liberi se simt in aer, plutesc cu-n miros de statut, mizerie si gunoaie inconjoara tarcurile pline de catei, care mai de care mai frumosi, mai rai, mai blanzi...ufff...

Si mi-e frica sa m-apropii, desi sunt asigurata ca nu voi pati nimic.... deci nu ma apropii prea mult...

Si imi iau inima-n dinti, revoltata de multitudinea de cutii de lapte cu cacao ( cu care-au fost hraniti cei peste 200 de caini din acel adapost) si de cutii de budinca, si-ncep sa strang mizeria ce infesteaza locul si-asa "infestat" de nepasare....

Strangem si tot strangem...si ne oprim dupa ceva vreme, caci mai sunt multe de facut, insa timpul nu ne permite!

Si-ncercam sa le facem si saracelor animalutze un pic de umbra...cu diverse materiale aduse de-acasa si sfoara, le legam de "garduri" in speranta ca asa vor mai avea macar un locsor umbrit, daca nu si racoros...tot e ceva...

E groaznic, si nu inteleg cum de nimeni (din cei ce pot intr-adevar) nu face nimic...nu este primul articol publicat pe tema acestui "adapost" de animale...mai sunt foarte multe...chiar nu putem sa transformam acel loc intr-un adevarat adapost???

Libertatea e visul oricarui animalut inchis in tarcurile neprietenoase din Glina.... disperarea si ura, ciuda de-a vedea pe unul dintre ei liber ii innebuneste pe toti cei peste 200 caini si, implicit pe noi... urletele, latraturile zgomotoase, e groaznic...mi se face pielea de gaina cand realizez cat de mult inseamna pentru ei libertatea...

Socul pe care l-am avut in secunda in care am coborat din masina la adapostul de caini din Glina este de nedescris...si-acum ma napadesc lacrimile cand imi aduc aminte cu cate disperarea sareau si latrau cainii aceia doar pentru a primi putina atentie...sau a iesi din cusca mult prea mica pentru o viata de caine petrecuta acolo... si-acum mi se rupe sufletu-n doua cand revad catelusul exasperat de tarcul in care isi facea veacul, care a vrut sa iasa si si-a bloact capul printre gratii...pentru celelalte fete e ceva normal si "de rutina"...eu inca nu-mi pot reveni!

Pacat... voi incerca sa nu ma opresc doar la a spune "Pacat!", cum face majoritatea...am sa incerc sa schimb ceva...orice...sa fac ceva...

Ganduri degeaba

In ultima vreme am auzit o gramada de cuvinte aruncate ba la nimereala, ba cu intentii ascunse, care mai de care mai malefice, altele cu intentii nobile...dar tot ascunse...

Incep sa-mi pierd speranta, si, pe masura ce ma scufund in resemnare, incep sa ma scald intr-un ocean de ganduri negre care-mi ineaca sufletul...imi taie respiratia numele tau, iubite, tu, cel ce nu mai esti al meu...poate nici n-ai fost vreodata...dar eu in continuare sper...desi nu mai am pentru ce...

O poza veche, de existenta careia n-am stiut, imi darama zidul de piatra ce ma separa de amintirile ce dor, pe care le-am zidit ca pe-o jertfa in cinstea iubirii tale ca sa nu mai plang... degeaba...

Curios este ca...lacrimi nu-mi mai spala obrajii...si doar sufletul...insa ochii mei iti pot spune totul... tot ceea ce vrei si mai ales ceea ce nu vrei sa afli...uita-te la ei... ce vezi?

Nu, n-ai sa te uiti pentru ca nu vrei, pentru ca esti las, pentru ca ti-e dor, sau poate urasti si nu-i mai vrei...numai tu stii..si totusi...stii?

Cat de trist poate fi acest fapt ce-l implinesc eu acum! Degetele tasteaza, dar stiu ca tu nu vei citi vreodata ceea ce sufletul le dicteaza... cel putin nu asa cum as vrea eu... ignoranta, ura si indiferenta sunt punctele tale forte...stii ca numai asa ma vei elimina ca pe-o boala ce necesita tratata... mergi la "doctor" si-ti prescrie un tratament insotit de regim foarte strict..........

Dar eu tot oblig degetele sa tasteze, pentru ca nu pot sa tin atata-n mine, si ma apasa povara gandurilor nerostite, si simt durerea crunta ce-mi invadeaza trupul de fiecare data cand revad "Sterge-ti lacrimile, nu le meriti!"...crunt...

In fine...se pare ca oricum degeaba mai incerc...drumurile chiar se separa, si eu plec la kilometri distanta de tine, de ei, de voi...de intreaga lume...poate-i mai bine asa...si sper ca, daca nu ma voi regasi acolo, si nici macar pace nu voi afla, sa ma intorc in bratele tale puternice si protectoare ce ma vor in siguranta...

Iti dedic ceva foarte frumos tie, iubitul meu, si te rog sa nu te minti niciodata..ar fi pacat!

Soarele si Luna

Ruga

Păcatul îmi trezeşte de sine uitarea,

Şi răul se dezlănţuie-n sufletul meu.

În aer văd albastru cum vine-nserarea,

Şi fulguie în suflet chinul lung si greu.

Mi-e sufletul, iubite, o aprigă iarnă,

În tine se aşterne speranţa mea.

Aud cum bate-n vifori, la geamuri, tristeţea,

Şi o privesc pierdută de după perdea.

Nu-mi mai recunosc nici glasul, nici mâna,

Chiar chitara-mi pare străină acum,

Totul e straniu: culoarea, lumina,

Şi-un gol în suflet doare nebun.

Dăruieşte-mi Doamne lumina, ninsoarea

Să îmbrace în alb negrul gândului meu,

Să aştearnă-n suflet cu grijă uitarea,

Şi-n zăpada ta să-mi plâng dorul mereu.

Ce vifor sufla-n mine, ce crâncenă soartă,

Mă face să simt lumea că nu mai e a mea.

Ce crivaţ se dezlănţuie-n fiece dată,

Şi-mi biciuie privirea să nu te pot uita.

Privesc uimită ceasul, tresar speriată,

Îl tin în mâini cu ciudă şi-l zdrobesc sub călcâi.

E timpul mult prea iute, prea aprig mă calcă,

Şi nu mai pot pe frunte duios să îl mângâi.

Nu-mi mai recunosc nici glasul, nici mâna,

Chiar chitara-mi pare străină acum,

Totul e straniu: culoarea, lumina,

Şi-un gol în suflet doare nebun.

Dăruieşte-mi Doamne lumina, ninsoarea

Să îmbrace în alb negrul gândului meu,

Să aştearnă-n suflet cu grijă uitarea,

Şi-n zăpada ta să-mi plâng dorul mereu.

Nu-mi mai recunosc nici glasul, nici mâna,

Chiar chitara-mi pare străină acum,

Totul e straniu: culoarea,lumina,

Şi-un gol în suflet doare nebun.

Dăruieşte-mi doamne lumina, ninsoarea

Să îmbrace în alb negrul gândului meu,

Să aştearnă-n suflet cu grijă uitarea,

Şi-n zăpada ta să-mï plâng dorul mereu.

Maria Magdalena Danaila - Ruga

Influente

Nu renunt, orice-ar fi! Nu ma las doborata de sperante spulberate si vise ne-mplinite, nu va las sa zambiti satisfacuti de esecul meu, caci eu nu esuez ca o nava veche ce-si vrea sfarsitul in largul marii...
Eu doar castig! mereu, cu zambetul pe puze, fie el fals, cu ochii-nlacrimati de tristete, voi inainta, indiferent de cat de abrupta e panta. fac o mica pauza si ma intorc sa-mi limpezesc ochii cu muntii falnici scaldati in ultimele raze sangerii ale soarelui ce-apune...si-mi gasesc in continuare puterea de-a ajunge "tot mai sus", oricat mi-ar lua...
Noaptea ameninta cu rece, intuneric si teama. Nu ma dau batuta, vreau s-ajung acolo la voi, cei ce-mi incalziti sufletul si-mi imblanziti privirea spre-o zi mai buna...sau o noapte mai calda...

Kilometri intregi s-au prelins sub rotile grabite lasand in urma amintiri si ganduri negre... ma las prada soarelui ce-si intinde razele pana la geamul meu... privesc atenta la forma norilor ce-mi feresc ochii de-amintiri ce inca mai dor... fumul de tigara ia cu el o parte din sufletul meu si-o imprastie pe-asfaltul murdar de idei si impresii gresite.

Nu-mi pot imagina viata altfel decat asa, purtata pe aripi de dorinte catre linistea mult cautata, departe de inaltimile ametitoare ale cladirilor-inchisori. Orasul in sine este o-nchisoare din care, odata intrat, cu greu mai iesi. te tenteaza, te atrage cu lumini colorate vazute de departe ce te cheama la ele doar ca sa te orbeasca sa nu mai gasesti drumul inapoi si sa te-ndragosteasca de viata agitata de noapte. Cand realizezi in ce lumea ai intrat, si-ncerci sa fugi, funii numite "obligatii" te tin legat si te-ntorc "acasa".

De fapt, acasa este aclo unde verdele-i mai mult decat verde, acasa-i acolo unde pasarile canta in ritmul fosnetului frunzelor. Acasa-i acolo unde stelele-si arunca scutul protector si ti se-arata in toata splendoarea lor, sa le poti numara, sa le poti aduna, sa-ti poata lumina sufletul cu sclipirea lor.

Plimbandu-ma pe carari batute de dezertati ai orasului, sunt puritatea ce-mi mangaie parul, padurea ma-mbratiseaza si-mi ureaza "Bun venit!" scotandu-mi in cale tabara de mult visata. Focul timid arde-n jurul corturilor, chitare canta oda muntelui in surdina sa nu trezeasca caprioarele obosite de-atata colindat prin padurea infinita.

Sclipirea din ochii fiecarui evadat din ceea ce numim "cotidian" e atat de puternica, incat ma pierd repede printre ei, lasand loc in sufletul meu pentru iubire de libertate, de natura, de frumusete, de puritate...

Nu renunt, intr-o buna zi ma voi intoarce acasa...

Ploaia

Si ploua la mine-n suflet, si simt cum ma topesc sub stropi reci de ploaie dulce...si vantul-mi imprastie picaturile pe fata, nu mai stiu de plang sau rad, simt ca mor, si ploaia tot cade si cade si cade... si tot merg, si m-afund in nisipul fierbinte, si ma scald in ploaia de primavara, si simt cum nu mai simt nimic...si parc-as vrea sa te am....si parca n-as mai vrea...dar totusi vreau...tu vrei?

PLOAIA (asculta)

Ai asternut frumoasa mea
Petale dintr-un crin departe
In ploaie undeva
Cand pasari de intorc in noapte

O lacrima e-n urma ta
Cenusa-n pasii pe nisip tarziu
In ploaie undeva
Cand ploua-n suflet prin pustii

Ref: Te rog iubito ramai
Te rog mai stai langa mine
Sunt ploaia nebuna
Ce cade langa tine

Infrange-o zi amintirea ta
Se pierde-n lumina departe
In ploaie undeva
Se risipesc visele-n soapte

Straina esti inima mea
Ruina-ti intr-un vis anost
In ploaie undeva
Cand ploua-n suflet fara rost

Diferente

Nu as vrea decat sa zburd intr-o lume fara ciment, fara beton...fara smoala neagra...
Si sa simt doar nisipul fierbinte sub talpile grabite ce vor s-ajunga la capatul lumii...

Ma trezesc din vis sufocata de brate de betoane, asurzita de claxoane enervante si orbita de lumini false, si incerc sa scap din stramtoarea dusmanului ce tot omul l-a creat, insa nu pot... pentru ca sunt dependenta de el...dusmanul ce-mi distruge padurile de care mi-e atat de dor, dusmanul ce-mi imbraca lumea-n gri si-o lasa fara aer... e un nemernic...dar eu l-am creat...noi cei ce ne numim oameni.

Si e trist cand realizez ce monstru tot continuam sa crestem, si se face asa de mare incat ne inghite si pe noi...

Si prefer sa adorm la loc, sa ma las purtata pe aripi de vis... pacat ca timpul se scurge-asa de repede, mai repede decat firele de nisip dintr-o clepsidra... Dar profit si plutesc pe barci de apa sarata, legata cu alge de lumea pura, protejata de valuri indraznete ce nu iarta nimic in calea lor...

Si-as vrea sa-ti spun cat te iubesc...cat te iubesc pe tine, munte...dar acum te-nsel cu marea, caci ea e cea care ma protejeaza de hainul vant al schimbarii permanente...nu vreau sa ma schimb, vreau sa raman acelasi suflet naiv ce te iubeste neconditionat... Oh, dragul meu munte, cat imi e de dor de tine...te-am vazut de curand, insa nu-mi ajunge...mai vreau, vreau sa ma pierd prin padurile tale, sa alunec pe stancile tale, sa mor fericita pe creasta cea mult tanjita...

Si cand ma voi intoarce in bratele tale, te rog mult nu ma certa, caci tot la tine vin, si nici macar infinitul albastru al cerului sau firele aurii ale nisipului nu ma pot face sa le iubesc mai mult decat pe tine...

Dar acum trebuie sa ma trezesc, si, pana la revedere, te las cu bine, iubitul meu, ma intorc in imbratisarea crunta a orasului, sa mor incet incet de dorul tau....