Inchisoare...

Mi-a intrat soarele sub piele, praful mi-a acoperit fata si-ncerc sa nu ma las doborata de caldura coplesitoare...adunam, adunam adunam...sunt singura care inca mai injura si blesteama inconstientii care cred ca ajuta, dar de fapt mai mult incurca.. ceilalti s-au obisnuit, s-au resemnat...ei doar fac ce pot...

Entuziasmul mi-a pierit din secunda in care am coborat din masina si am realizat ca definitia adapostului de animale din capul meu nu se potriveste cu realitatea...crunt...tragic...sfasietor...dar macar e ceva...macar atat...

Si disperarea si bucuria, tristetea si ciuda pe cei liberi se simt in aer, plutesc cu-n miros de statut, mizerie si gunoaie inconjoara tarcurile pline de catei, care mai de care mai frumosi, mai rai, mai blanzi...ufff...

Si mi-e frica sa m-apropii, desi sunt asigurata ca nu voi pati nimic.... deci nu ma apropii prea mult...

Si imi iau inima-n dinti, revoltata de multitudinea de cutii de lapte cu cacao ( cu care-au fost hraniti cei peste 200 de caini din acel adapost) si de cutii de budinca, si-ncep sa strang mizeria ce infesteaza locul si-asa "infestat" de nepasare....

Strangem si tot strangem...si ne oprim dupa ceva vreme, caci mai sunt multe de facut, insa timpul nu ne permite!

Si-ncercam sa le facem si saracelor animalutze un pic de umbra...cu diverse materiale aduse de-acasa si sfoara, le legam de "garduri" in speranta ca asa vor mai avea macar un locsor umbrit, daca nu si racoros...tot e ceva...

E groaznic, si nu inteleg cum de nimeni (din cei ce pot intr-adevar) nu face nimic...nu este primul articol publicat pe tema acestui "adapost" de animale...mai sunt foarte multe...chiar nu putem sa transformam acel loc intr-un adevarat adapost???

Libertatea e visul oricarui animalut inchis in tarcurile neprietenoase din Glina.... disperarea si ura, ciuda de-a vedea pe unul dintre ei liber ii innebuneste pe toti cei peste 200 caini si, implicit pe noi... urletele, latraturile zgomotoase, e groaznic...mi se face pielea de gaina cand realizez cat de mult inseamna pentru ei libertatea...

Socul pe care l-am avut in secunda in care am coborat din masina la adapostul de caini din Glina este de nedescris...si-acum ma napadesc lacrimile cand imi aduc aminte cu cate disperarea sareau si latrau cainii aceia doar pentru a primi putina atentie...sau a iesi din cusca mult prea mica pentru o viata de caine petrecuta acolo... si-acum mi se rupe sufletu-n doua cand revad catelusul exasperat de tarcul in care isi facea veacul, care a vrut sa iasa si si-a bloact capul printre gratii...pentru celelalte fete e ceva normal si "de rutina"...eu inca nu-mi pot reveni!

Pacat... voi incerca sa nu ma opresc doar la a spune "Pacat!", cum face majoritatea...am sa incerc sa schimb ceva...orice...sa fac ceva...