Diferente

Nu as vrea decat sa zburd intr-o lume fara ciment, fara beton...fara smoala neagra...
Si sa simt doar nisipul fierbinte sub talpile grabite ce vor s-ajunga la capatul lumii...

Ma trezesc din vis sufocata de brate de betoane, asurzita de claxoane enervante si orbita de lumini false, si incerc sa scap din stramtoarea dusmanului ce tot omul l-a creat, insa nu pot... pentru ca sunt dependenta de el...dusmanul ce-mi distruge padurile de care mi-e atat de dor, dusmanul ce-mi imbraca lumea-n gri si-o lasa fara aer... e un nemernic...dar eu l-am creat...noi cei ce ne numim oameni.

Si e trist cand realizez ce monstru tot continuam sa crestem, si se face asa de mare incat ne inghite si pe noi...

Si prefer sa adorm la loc, sa ma las purtata pe aripi de vis... pacat ca timpul se scurge-asa de repede, mai repede decat firele de nisip dintr-o clepsidra... Dar profit si plutesc pe barci de apa sarata, legata cu alge de lumea pura, protejata de valuri indraznete ce nu iarta nimic in calea lor...

Si-as vrea sa-ti spun cat te iubesc...cat te iubesc pe tine, munte...dar acum te-nsel cu marea, caci ea e cea care ma protejeaza de hainul vant al schimbarii permanente...nu vreau sa ma schimb, vreau sa raman acelasi suflet naiv ce te iubeste neconditionat... Oh, dragul meu munte, cat imi e de dor de tine...te-am vazut de curand, insa nu-mi ajunge...mai vreau, vreau sa ma pierd prin padurile tale, sa alunec pe stancile tale, sa mor fericita pe creasta cea mult tanjita...

Si cand ma voi intoarce in bratele tale, te rog mult nu ma certa, caci tot la tine vin, si nici macar infinitul albastru al cerului sau firele aurii ale nisipului nu ma pot face sa le iubesc mai mult decat pe tine...

Dar acum trebuie sa ma trezesc, si, pana la revedere, te las cu bine, iubitul meu, ma intorc in imbratisarea crunta a orasului, sa mor incet incet de dorul tau....