Ceva de spus...

E 3 dimineata si am treburi importante de facut...cum ar fi...pregatire de plecare...insa...e dubios..am impresia ca lipseste ceva...ce anume??

Am o dorinta neimplinita...am un vis nerealizat..am un tel neatins.......

Uff...cat de greu e sa fii om mare...as vrea s fiu din nou copil, cand singurele mele griji erau somnul de dup-amiaza si hainutele papusii Barbie...

As vrea din nou sa fiu copil si sa ma bucur de inocenta mea in mod inconstient...n-as obtine nimic din ce-am obtinut de cand ma tot transform in om mare...insa...as avea singurul lucru pe care mi-l doresc acum...PACE!!! pace sufleteasca...

Uff...ce bine era cand eram copil...simteam cum anii trec, si papusa la fel de mica ramanea....si as fi vrut sa raman si eu la fel de mica...la fel ca ea...sa nu trec de varsta de..10 ani...varsta-prag...pentru mine cel putin...

Atunci am pierdut dintr-un foc, prin dorinte contrarii rezultatului final, jumatate din ceea ce eram atunci, si jumatate din suflet...acum am ramas cu un sfert...in 11 ani s-a mai pierdut ceva pe drum...totusi...a fost un drum lung si anevoios...

Acum, la 21 de ani...incerc sa realizez ce-am realizat...ahh...da...sunt OM MARE...ce conteaza?!

Si daca sunt om mare, ce? S-a schimbat ora la care rasare soarele?? Rasare la aceleasi ore de milioane de ani incoa...si ce? se invarte planeta altfel?? nuuu....gresit...totul e la fel...doar eu m-am schimbat...vaaai, cat urasc partea asta...

Si totusi...ceva din mine nu s-a schimbat...

Cum spunea cantecelul:
"...Si poate voi ramane-asa
In camera mea...
Pe vecie..
Cine stie..."

Ehee...in 11 ani am invatat sa pierd, sa castig, si parca nu le stiu indeajuns de bine...parca trebuie sa mai experimentez...

Si totusi...nu pot eu sa plec undeva departe??? sa fug unde sa nu ma gaseasca nimeni???....nu pot...biinee....nu ma lasati...voi, oameni rai, care ma iubiti...sau ma urati...cine stie??

Numai voi stiti de ce ma tineti legata de voi...sau poate ca nici macar voi...poate nimeni nu stie...poate doar Dumnezeu....oare???

Voi ce spuneti??...Cine stie ce si cum in lumea asta??? Io zic ca doar Soarta stie...si Mama Natura...dar ea nu se pune la socoteala :P

S.O.S - Save Our Souls..take care, young souls, of your heart and mind...

...take care...

Simt...

In sfarsit simt...o amorteala, tristete, fericire de-o secunda...dar simt...si sunt mandra de asta...inca mai simt...si inca mai sper sa simt mai mult si mai mult pana cand imi va crapa inima de atata iubire...

Vreau sa te iubesc, pe tine, inger neinteles...inger ratacit, ce nu-ti mai gasesti calea...
De ce nu-ti gasesti calea catre sufletul meu?? Lasa-ma sa-ti ofer o bucatica din ceea ce insemn eu...
Lasa-ma sa te imbat cu iubire, si sa te trezesc din somn cu tandrete...

Lasa-ma sa uit ce e realitatea, sa ma ingrop in visul meu de iubire, si sa mor fericita...lasa-ma...

Insa nu pot uita ca EL...EL este magicul suprem..magicul care da sens respiratiei, da sens intregii existente...da sens vietii si mortii...hai sa traim ca sa iubim si hai sa murim din iubire....

As vrea acum in brate sa te strang, insa esti prea departe...sufletul iti colinda lumile in lung si-n lat...si nu-si gasesti pacea...da-mi-l mie sa am grija de el, sa-i vindec ranile, sa-i alin durerea si sa-i mangai iubirea...sa-l inec in afectiune, iubire, dorinta...dezmat...

Sa te simti ca un fulg as vrea acum, sa zbori pe norisori pufosi si albi, ca-n basme...insa nu...tu fugi ca un lup hoinar, fara haita, fara sens...fara scop....

Vrei sa schimbi lumea-ntreaga?? Fara rost..nu vei reusi...esti singur impotriva Planetei...da, altii au reusit, dar au fost trecatori...si de Che Guevara se va uita in curand...insa eu...niciodata...

Nu pot sa rostesc cele doua cuvinte care m-ar lega de tine pe vesnicie...refuz...sufletul meu e legat deja de alt suflet acum pustiu...din cauza mea...hmmm...

Vreau sa fug, sa zbor catre taramuri necunoscute, sa nu stiu de tine, de EL, de EI...de nimeni...vreau sa-i uit pe toti, si sa mor in pustietate...dorinta prea mare sa se indeplineasca...am sa mor...insa fara de uitare...si fara de pace...am sa mor...

Am sa mor...sulfetul imi va muri...singur...hopelessly devoted to HIM!!

Cine e EL?? cineva...fara de sens...fara de pace..fara de suflet...

....Cine e EL???.....cineva...oare?!

Si totusi...cine sunt eu??....cineva.........................oare?!

Doare...

Simt cum ma topesc...ma privesti, ma intrigi, ma atragi, ma sperii, ma bucuri...in fiecare zi...in fiecare clipa...

Si iubesc...iubesc de cand ma stiu, iubesc mereu ca sa ma pot trezi a doua zi de dimineata si sa mai pot zambi...sau nu...

Iubesc profund, iubesc devotat, iubesc adevarat... Si simt cum doare, si se rupe ceva din mine, si ma doare privirea lui...

Acum, mai mult ca niciodata, doare...si mor putin cate putin in fiecare zi.

Cupidon, de ce oare m-ai ales pe mine sclava ta, sa-ti fac mereu pe plac, sa iubesc la disperare, sa mor de dor, sa rosesc in privirea lui, sa ma topesc sub atingerea lui...

Unde-i dragostea ce mi-am dorit-o? De ce mi-ai luat-o?.....simt cum ma pierd printre cuvinte si nu mai stiu pe unde s-o apuc...si parca totusi mai bine e inapoi...acasa...NU!
Acasa nu...acasa nu e bine, e durere, e jale, sunt lacrimi...si inimi frante...

Daca nu acasa, atunci unde?? In inima lui...mai bine acolo...desi e departe, e cald, e bine...e sigur...

Acolo doar el ma poate rani cu indiferenta lui, doar el imi poate calca in picioare dragostea trecatoare...

Prea tarziu....a facut-o deja...si inima mea? ce-a mai ramas din ea...s-a intors inapoi acasa...unde-i durere, jale, sunt lacrimi...si inimi frante......

Iertati-ma, oameni ca exist... Eu................

Devil wears angel's clothes

A devil feeds itself with my feelings...From all the souls in this world, he chose me...he chose me for his happiness and my grief...
I gave up fighting a long time ago, when I realized that all's in vain..I'm doing my best to repair the damage I've done to myself, but it's too late... I've become what I never wished for...

The hard part in all this is to destroy the devil that feeds with me... That devil is...angelic, and it kills me with his smile...whenever he talks to me, I feel like flying...and then I realize I must not climb down under his "protective wing"... but it's all for nothing as he feeds even with my breath, it kills me every day, breath by breath, blink by blink...
I'm helpless, I can't fight back, I wont fight back, although he keeps torturing me every single moment..in my dreams he comes in human semblance, and makes me fall deeper and deeper in love...forever... and so he takes life out of me and I wont say no... the pain he causes is the only thing I have that could bond me to him...my guardian devilish angel...

Come into my dreams, fill me with love and then kill me, like in the fairy tales we all know, and never let me know loneliness... cause if it's for me to die, let me die because of LOVE!! So love me until the end of all days!

This is my death, this is my haunting devil...YOU!!

Efecte speciale

Cand ma gandesc la sentimentul pe care mi-l induce o melodie sau alta, sau cum ma simt atunci cand dansez...e ceva magic, de neinlocuit...de ceva ce nu se poate compara nici macar cu dragostea... ceva atat de intens, de real si totusi mai ceva ca o fantezie.
Cand dansez, simt ca nu mai exista nici rau nici bine, decat eu...si el...
Dansul te poarta intr-o alta lume, o lume in care nu poti sa faci nimic altceva decat sa dansezi... simti, traiesti clipa, ritmul, pasii, atingerile, miscarile...

Te umple de bucurie si senzatie...

Asa ca dansati, dragii mei, sa simtiti tot ce nu se poate simti altfel..

Oameni...

Inca o zi, inca o lectie invatata, inca ceva ore pierdute-n ganduri desarte, inca o dorinta neindeplinita, inca o dezamagire... eh, ce sa-i faci, viata continua. Plus ca exista o vorba perfecta pentru astfel de situatii:"Smile cause tomorrow will be worse"...si asa este...maine va fi mai rau, ca decat sa ma gandesc ca va fi mai bine si sa ma amagesc si sa mai socotesc inca o dezamagire, mai bine ma lipsesc...

Azi am realizat (pentru a mia oara) ca nu ne iese totul asa cum vrem, chiar si cand e vorba de lucruri sau situatii la mintea cocosului, intotdeauna si oricand poate interveni ceva independent de noi, care sa ne strice tot "aranjamentul".

Astazi am mai realizat ca, daca oamenii nu sunt uniti (acest lucru se face doar printr-un numitor comun al acelor oameni) nu se rezolva nimic... si ma dezamageste faptul ca nu se face ceva pentru a schimba asta... vorbe-n vant aud in fiecare zi, m-am saturat de ele, vreau FAPTE!! Ele sunt baza in ziua de azi, desi suna dubios este cat se poate de realist.

Sa mai punem la socoteala si o oarecare lipsa de interes?? Ehh, p-asta n-o mai bagam in seama, e la ordinea zilei. Off....grea e viata printre multi oameni. Nu poti nici cu ei, nici fara ei... si atunci pe care dintre cele doua variante o alegi? Cea cu ei, evident, este mult mai usor si mai simplu... ca tot vorbeam de sihastrie acu ceva vreme...

Ehh, ar fi multe de spus sau de scris, sau de sustinut in fata multora, dar ce rost are sa ne racim gura degeaba?? Conteaza ca noi stim cine suntem si ce suntem, si stim cine sunt cei din jurul nostru. Numai asa putem ajunge la acel "numitor comun" de care avem nevoie pentru a convietui...

Ce trist..si totusi imbucurator...

La pagina n a vietii mele
S-a strecurat o greseala:
In loc de CRED intr-un om
Se va citi
AM CREZUT.

Am gresit, ochii cu care am privit
Mi-au aratat un idol stramb,
Campiile fericirii mele
Erau tablouri false
Dar eu n-am stiut.

Drumul ep care am pornit era gresit, dar e prea tarziu
Sa ma intorc sa recunosc
Ca poate alte carari
M-ar fi dus
Catre Cetatea Linistii.

Soarta a gresit putin
Si dupa ce mi-a aratat mirajul,
M-a aruncat in agonie.
Am fost un spectator credul
Dar in spatele cortinei
Era pustiu.

Am gresit cand m-am oprit
Din cursa infernala,
Am sorbit din elixirul
ce trebuia sa-mi dea un sens,

Era otrava dulce insa...

Si mica greseala
E platita cu pretul
NESOMNULUI.

Mi se intampla..si atunci...

Mi se intampla uneori sa simt
Ca viaţa se opreşte-n loc,
Numai eu mai exist pe pamant.
Radiază din mine senzaţie si spirit
Si atunci mă aşez si scriu...

Si parcă nu eu sunt si gandesc
Ce se-aşterne pe hartie,
Ci altcineva, ce salasluieste în mine,
Nefiinţă ciudată, pe care nu o cunosc, dar o simt
Si atunci mi se face frica...

Mi se intampla uneori sa vad
Peste capetele oamenilor mai departe,
În zări, unde suflete plutesc
Intr-o plasmă ideală si pură
Si atunci mă întreb...

Si parcă cineva din mine
Încearcă sa-si ia zborul
Si nu-l pot opri; e un manz
Ce aleargă liber pe campie
Si atunci mă ascund...

Mi se intampla sa ma scufund în banal,
Sa mă amestec prin lume,
Sa fac prostia sa fiu ca ceilalţi,
Sa mă tavalesc prin noroaie,
Si-atunci nu sunt...EU!

Ruga

As vrea sa mă mai nasc odată
Din mine în nici un caz
(Nici nu se poate
Si nici n-as vrea,
As fi la fel.)
Si-atunci...
Piatra! Naste-ma tu sa indur
Loviturile mai uşor
Si sa devin nemuritor
Si da-mi nisip prin vene.
Ploaie! Naste-ma tu sa cad
Fără sa mă doară
Chiar si pe...pămînt
Si sa plang in oceane albastre.
Vantule! Naste-ma tu sa alerg
Sa vad totul pana departe,
Da-mi forţa si ura
Sa distrug tot ce-as vrea.
Copacule! Naste-ma tu si da-mi
Radacini adanci in infinit
Si coroana trufiei (sau a nebuniei)
Sa ma justific prin roade.
Mare! Naste-ma tu din talazuri
Sa mă inchin iarna
Pe plaja pustie
Sa tanjesc după jocul copiilor.
Mama! Naste-ma tu totuşi
Si fa-ma la fel,
Nici mai rău
Nici mai bun.

*********************

Cine sunt eu? Un amalgam de contradictii
Si dorinţe spulberate-n vant.
O creaţie ciudată intr-o lume ciudată
Iertati-ma, oameni, ca exist...

Eu va urăsc doar!

O noua zi...o noua experienta

In aceasta dimineata m-am trezit cu un gust amar in gura.. si ganduri sumbre. De 5 zile ma uit intr-una la un film, parca as fi ratat ceva din el si ma chinui sa descopar... ma fascineaza...ma intriga... de fapt, ajung la concluzia ca ma uit la el pentru a compensa lipsa unei experiente asemanatoare, sau ceva de genul asta...off, nu mai stiu nici eu...

Aseara imi spunea cineva ca, daca ai nevoie de ajutor, trebuie doar sa ceri, altfel nimeni nu te poate ajuta si nu poate interveni... da, poti cere ajutor, insa nu intotdeauna esti si deschis pt a primi mana de ajutor... te lupti cu tine insuti in a te convinge ca e bine sa primesti ajutor, insa ceva din tine te trage inapoi in cochilia ta...

Eu am ajuns la concluzia ca, orice-as face, sunt dependenta de cei din jurul meu. Eu fara prieteni as lua-o razna...ceea ce-ar fi foarte trist... ce-i drept, imi prind bine momentele mele de sihastrie. Cred ca sta in natura umana sa alegem singuratatea de destule ori... e ciudat, si nu inteleg de ce e asa...

Teorie si aberatie

Mda, e frumos sa spui "Te iubesc" dar trebuie sa mai si simti ce spui...
E foarte frumos sa traiesti ca-ntr-un basm in permanenta, sa nu stii de griji si batai de cap, dar vine ziua in care te trezesti in realitate...e foarte trist si dureros, dar trebuie sa-ti continui traiul, cand in basm, cand in realitate...

Fara acea lume paralela, pe care eu o numesc VIS, nu as putea face fata realitatii. Sunt un om slab, recunosc, dar ma consider puternica, si pentru acest fapt, sunt PUTERNICA!
Cel putin asa imi spune mereu Diana, ca trebuie sa fiu puternica.

Insa puterea mi-a disparut odata cu zambetul. Dragostea e-un sentiment tare frumos si tare placut, insa e al naibii de dureros... Si cand iti e lumea mai draga, te trezesti tintit de Cupidon, fara scapare. Asta e acum, ce sa-i faci?! Oricum n-ai unde sa fugi.

Dar ma gandesc in permamenta cum dai din lac in put, si ajungi sa te indragostesti fix de persoana cel mai putin indicata...eh, asta e, Cupidon nu alege, nu selecteaza, pur si simplu imprastie sageti prin toata lumea, unele la nimereala, altele bine directionate.

La mine cred ca a gresit traiectoria...

Totusi, cum mai spuneam si azi cuiva, dragostea nu alege, te face sa suferi, dar e frumoasa...e cel mai frumos sentiment din lume, si n-ar trebui decat sa ne bucuram de el...
Evident ca nu e simplu, e mai complicat decat pare, si ajungi intr-un moment....

Daca iubesti, speri, admiri, aduci zambete pe fetele oamenilor, te bucuri pe tine din cauza ta si esti mai mandru si infloritor ca niciodata...

Insa....se poate intampla ca atunci cand iubesti, sa nu fie asa o bucurie..pentru ca nu ai parte de acea iubire...o porti ca pe o povara pana vine alta s-o inlocuiasca...sau se asterne uitarea peste inima ta, sau mori cu-aceeasi iubire-n suflet, purtand-o-n celalalt taram, pentru vesnicie.

Sufletul meu se bucura si plange acum...si totusi parca se bucura si scoate un zambet la iveala...insa nu azi...azi e innorat, e frig, e liniste in tot haosul orasului si simt ca vreau sa ma duc in locul in care e liniste, e cald si insorit, indiferent ce furtuni ar veni, e locul perfect...unde pot sa ma cred mare, desi sunt mica, pot sa ma cred puternica, si sa fiu slaba, pot sa ma cred o zeita, desi sunt un simplu om. Locul in care nimic nu poate fi gresit, si-n care nimeni nu ma poate perturba este acolo sus....acolo foarte sus, este locul in care nu pot ajunge...acum.
In clipa in care voi ajunge in locul acela foarte sus, voi uita de oras, si voi renunta la tot...pentru el...

Eheee....I still have a long way 'till there...so...back to reality...
Ma socheaza o iluzie pe care o am de fiecare data cand imi schimb starea sufleteasca: cand eu sunt vesela, ii vad pe cei din jurul meu, pe cei pe langa care trec pe strada...ii vad tristi, suparati, dezamagiti...si parca se uitau la mine ca la o nebuna zicandu-si in sinea lor ca nu stiu ce-i aia viata. Altadata, cand sunt eu suparata, sau trista sau dezamagita de tot si toate, ii vad pe ei veseli si sclipitori...ce ciudat sentiment este...

Mda....

Am avansat si eu in tehnologia asta, si m-am hotarat sa-mi fac si "io" blog, domn'le, ca toata lumea are...
Nu, de fapt m-am gandit ca este o modalitate perfecta sa impartasesc si celorlalti experientele mele de zi cu zi, si pot sa scriu lucruri pe care nu le-as putea spune cuiva...

Surplusul de informatii, ganduri si sentimente pentru anumiti indivizi poate ingreuna puterea de a trece mai departe, la " urmatorul capitol"...ce e si mai interesant este ca tot unui om, la fel de preocupat ca noi, ne "varsam" amarul, bucuria si toate cele omenesti de simtit si gandit...

e ciudat cum se intampla aceasta chestie, pentru ca ne impovaram unii pe altii...dar alta solutie nu avem...doar n-o sa ajungem sa vorbim cu roboti...

Oamenii au nevoie de oameni...si curios este ca unii oameni fug de restul lumii...aleg sihastria ca mod de viata...m-am gandit si eu la asta, dar nu am avut curajul sa fac asa ceva...in afara de sihastria dintre cei patru pereti ai mei, si nici aia veridica (perna e de vina), nu am putut sa ma rup de lume mai mult de o zi...altii traiesc o viata...

Insa ce-mi place este ca, in ultima vreme, desi eram inconjurata de astfel de oameni cu "dor de duca", am observat ca tot aceiasi oameni s-au schimbat un pic...
S-au legat de alti oameni si au devenit un pic dependenti unii de altii...tind sa ajung si eu acolo...nu e rau, nu e bine...hmmm...dubios...